trash

De ce trash ? Pentru că ceea ce scriu aici e un trash. Nu spun asta doar pentru ca posibilii cititori să-mi spună: "nu, nu e trash, e bun, e nush ce". Nu. Eu ştiu că ceea ce scriu aici e un trash.

Atunci, de ce mai scriu ?
Ei bine, pentru că aşa vreau, aşa simt.

Astăzi trebuie să merg să probez rochia pentru domnişoară de onoare. Da, voi fi domnişoară de onoare la nunta verişorului meu, pe 12 septembrie. Sunt oarecum emoţionată în legătură cu asta, e prima dată când sunt domnişoară de onoare.
Ador materialul din care e făcută, chiffon. E albastru şi m-am îndrăgostit de el pentru că e moale şi vaporos. Îl iubesc. Şi e albastru. Şi îi place şi mamei. În sfârşit am căzut amândouă de comun acord; când mi-am făcut rochia pentru banchet nu prea a fost de-acord să mi-o fac violet închis, că-i prea sobră, dar până la urmă tot cum am vrut eu a ieşit.

Joi o termină. O să-i fac poze şi o să postez. Dacă nu uit xD .

nimic.

Reciteam un post mai vechi, de luna trecută, şi mă întrebam cum D-zeu am putut să aud zgomotul făcut de maşina de spălat, când maşina e în celălalt capăt al casei ? Şi mi-am amintit că atunci eram la Lugoj... =)) şi maşina de spălat este aproape de camera în care eram.

I gotta feeling

Ador începutul acestei melodii.
Prima dată când am auzit-o la televizor am crezut că e a lui David Guetta şi am fost oarecum surprinsă când am aflat că defapt BEP cântă.
Nu prea mă omor după melodie, mai mult începutul îmi place, cum am mai spus, însă e dinamică şi videoclipul e foarte tare, în special faza cu lichidul fosforecent, vreau să încerc şi eu asta odată. Nu-mi place cum arată Fergie.

Apropo de fosforescent, îmi amintesc cum mergeam cu ai mei când eram mai mică la Festivalul Berii în Timişoara, mâncam mititei cu muştar, sorbeam spuma de pe bere şi - cel mai important lucru - mă uitam la artificii. Îmi plăceau la nebunie brăţările fosforescente pe care le cumpăram de acolo şi îmi părea rău că a doua zi începeau să-şi piardă din strălucire.

Mi-e dor. Aş vrea să mai mergem odată aşa, să facem aceleaşi chestii, dar nu cred că ar avea acelaşi farmec. M-am schimbat, ne-am schimbat...

Yeaaaaah !!!

Sunt sigură că nimeni nu vrea să mă audă cântând asta. Chiar nu vreţi, credeţi-mă xD . Deşi de mult timp visez să am o formaţie rock în care eu voi fi solista, îmi dau seama că vocea mea e prea weak şi boring pentru acest gen muzical... dar hei, tot am dreptul să visez, nu ?

În postul anterior am zis că postez aici doar când îmi amintesc, deci se pare că azi mi-am amintit de blogul meu drag şi iubit şi am zis să postez ceva.
În momentul de faţă pierd vremea, deşi ştiu că ar trebui să fac curat, mama a zis că trebuie să facem dar mai bine ar fi spus faci. E mai corect aşa. Doar eu fac curat. Şi nu, nu mă plâng. Chiar deloc, deşi urăsc să fac curăţenie. Prefer să aspir şi să şterg singură praful, fără ea în spatele meu urmărind-mi fiecare mişcare.

Oh, cam atât. Sper că nu te-am plictisit prea tare, my dear friend.

whatever.

Mda, whatever.

Eu postez aici doar cand imi amintesc, iar asta se intampla destul de rar. Cred ca ultimul meu post e de acum doua luni, sau ceva de genul asta. Am mai spus ca am facut blogul asta de plictiseala ? Mda, cred ca da. Eu nu am o viata interesanta pe care s-o povestesc aici si nici ganduri filozofice de povestit. Asa ca eu chiar nu am ce scrie in blogul asta. Stai putin, acum ce fac ? Acum scriu tampenia asta ce urmeaza sa fie publicata pentru ca mi-am zis: "hei, tu ai un blog si trebuie sa mai postezi ceva acolo, din cand in cand."

Aud zgomotul facut de masina de spalat.
Zgomotul facut de unghiile mele cand lovesc tastele.
Mi-e foame.
Hai sa incep sa mananc litere ! That's too bad, nu am acest obicei. Literele nu sunt comestibile ! Amintiti-va asta data viitoare cand le mai mancati. Aveti grija, ca poate va treziti ca incepeti sa borati fara incetare sau nu va mai puteti ridica curu' de pe wc sau, Doamne fereste, ajungeti la spital si trebuie sa vi se faca spalaturi stomacale. Era sa scriu vaginale, lol.

Azi mi-a spus un tip ca la ei in Cotu' Mic marijuana e legata si daca vreau, pot sa fumez. That's cool, dude, dar eu nici macar tigari normale nu fumez. Nu ma tenteaza. Si nici n-am de unde sa iau iarba. Oare-mi da el ?

Eu nu aberez aici. Pur si simplu imi insir gandurile si ideile plicticoase si fara legatura. Yeah, that's pretty cool, isn't it ? In ultima vreme am dat-o pe englezisme, yeahh, ce frumos. Arata bine un text scris amestecat in engleza si romana, nu ? Stiu, stiu, arata excelent :) .

Done.

Nebunie de moment.

Un întreg pachet de ţigări risipit. În curând se zăreşte fundul cutiei de cafea. Ceaşca cea nouă de cafea încă zace pe asfaltul din faţa balconului, făcută cioburi. Cine să le culeagă ? Sticla de vodcă nu mai are nimic pe fund. Jumătatea de pat e tot goală.

Pozele de vara trecută, de la mare, tot pe perete se găsesc. Nuanţele calde ale soarelui la asfinţit au devenit acum gri.Încă se vede în colţ tentativa de a rupe amintirile odată frumoase, acum dureroase. Însă lacrimile şi regretul au impiedicat dispariţia lor şi nu le-a dat voie să se şteargă din minte.

Penele încă zboară prin aer iar perna răpusă zace aruncată într-un colţ al camerei. Mirosea prea tare a el. N-a mai putut suporta.

Trage de aşternuturi şi le aruncă în toate direcţiile. Patul rămâne gol, deprimant de gol. Salteaua e prea rece iar arcurile îi intră în carne, simte cum frigul pătrunde în casă pe fereastra deschisă deşi afară e vară.

Priveşte într-un ciob cu oglindă cum se transformă încet într-un monstru şi nu ştie cum să împiedice asta. Totul o răneşte, totul îi aminteşte. Haine, perini, scaune, cărţi, caiete, poze, toate zboară, toate dispar, toate ard, toate deranjează. De-ar putea să dea reboot propriei memorii, să şteargă toate detaliile deranjante ! De-ar fi fost altfel, de-ar fi avut destinul în propriile mâini ...

Întinde palma şi o pana îi cade în ea. Suflă şi o priveşte cum zboară. Simte cum îi cresc aripi, noi puteri. Fuge pe balcon, îşi ia avânt şi sare. Zboară. Aerul se prelinge dureros peste trupul ei ce nu a fost modelat pentru a zbura, dar zboară. Asfaltul doare când cazi, dar a meritat, a zburat. Şi pana cade lângă ea şi se murdăreşte cu roşul propriului păcat ...

scrisă într-un moment de maximă şi genială inspiraţie.

I hate this part

De ce I hate this part ? Pentru că asta mi-a apărut când am tastat litera I în căsuţa pentru titlu. Am zis să-l las aşa.
N-am mai postat de mult aici, ştiu. M-a apucat acum cheful, deşi nu ştiu cât o să mă ţină. Ştii care-i faza, eu n-am nimic interesant de scris, doar mi-am făcut şi eu blog ca să mă aflu în treaba. Ştiu, aiurea.
Hmm, nu ştiu dacă va citi cineva chestiile pe care le scriu aici, oricum ar fi, continui să scriu, pentru mine.

???

Pe scaunul din fata [ nu mai gasesc litera 't' ] stau si incerc sa scriu ceva inteligent si sa nimeresc literele.
Din fata biroului, am uitat se mentionez. Mi-e lene sa merg sa mai modific.
Ma gandesc si iar ma gandesc si iar ma gandesc ... ce-ar fi sa umplu o pagina intreaga cu 'g'-uri ? Doar ca sa postez ceva in blogul meu, sa zic ca am si eu blog.
Ca tot veni vorba despre asta, de ce mi-am facut blog ? Ca sa ma aflu in treaba, da. Era o dupa amiaza plictisitoare, identica cu multe altele si m-am gandit sa-mi fac si eu blog. Si iete ca mi-am facut blog in care postez din an in Paste.
Si asta a fost povestea blogului meu.
Dar povestea postului meu care e ? A inceput cu necesitatea de a scrie ceva, mi-am amintit ca mai am si eu un blog si trebuie sa mai scriu si eu ceva cu toate ca nu citeste nimeni, sau poate ca da, in fine, dedic postul acesta cititorilor mei ascunsi. Sper sa se piarda in aberatia asta de doi bani. Hei, macar sunt sincera, nu ? [ mi-e lene de diacritice, trebuia sa spun asta ] .
Hai sa scriu ceva, mi-am zis. Insa nu m-am gandit si ce sa scriu. Cand ma uit acum in sus vad ca am scris totusi ceva, deci ceva, ceva tot o iesi. Scuzati faptul ca aberez.
Vreau sa descriu aglomeratia de pe birou. Dar nu in postul asta, in altul si nici nu vreau sa sterg abereala asta de aici. E adevarat, n-am nimic de spus, dar e fain sa aberezi si mai ales e 'cul' sa ai blog, orice 'cul garlitza' are blog, deci va rog, respect, sunt o 'cul carlitza' ! Garlitza, pardon.
Voi incheia acii. Aici.

Happy new year !

Stiu ca e cam tarziu pentru urari de genul, dar in fine. De cand ma stiu am fost o persoana intarziata. Poate ca lucrul asta se va schimba cu timpul.
Fie ca in noul an sa se intample schimbarile pe care le doresc in viata mea si sa devin ceea ce isi doreste matusa-mea :"> si, uhm, sa pot scrie cat mai mult, sa invat si sa ma ocup mai mult de blog :)
[ trebuie sa vad care-i faza cu ceasul, arata aiurea ora postarii ]

Aiureala

Te urăsc. Cred că ai auzit vorbele astea de multe ori, aşa-i ? Ori le-ai adresat tu cuiva, ori ţi-au fost adresate ţie. De multe ori aceste doua cuvinte ne caracterizează în perioada aia tulbure pe care oamenii mari o numesc adolescenţă. Da, parcă atunci toată lumea este împotriva noastră şi luptăm singuri şi neînarmaţi impotriva lor, singurele persoane care ne înţeleg şi ne sprijină sunt „semenii” noştrii, da, adolescenţii.

Urâm totul şi pe toată lumea. Şi toată lumea ne urăşte. Poate că dramatizez prea mult, poate că episodul de astăzi m-a marcat prea tare. Dar nu ştiu, nu mai ştiu. Tu ce spui ? Oh, scuze, am uitat, eşti doar o bucată de hârtie colorată, dintr-un caiet colorat. Uneori aş vrea să fii real. Tu mă cunoşti cel mai bine, ar fi drăguţ de-ai fi ca şi jurnalul lui Tom Ridley [ am scris bine numele ? ], iar răspunsurile tale ar apărea pe foaie iar apoi ar dispărea. Ar fi frumos de-ai fi ca un prieten cu care corespondez prin scrisori, eu ţi-aş trimite scrisori iar tu mi-ai răspunde, cu sfaturile tale înţelepte.

Am nevoie de cineva, ştii ? Am nevoie de cineva să mă înţeleagă, cineva să-mi fie apropiat, să mă cunoască, să mă sfătuiască. Poate că sună puţin cam egoist deoarce cer atât de multe şi nu ofer nimic, însă i-aş oferi orice mi-ar cere de mi-ar rămâne devotat.

Ştii ... în ultima vreme m-am gândit mult. Sunt în stare să lâncezesc ore în şir în pat, cu ochii în tavan, gândindu-mă. Îmi doresc să fie aici ... cine ? El.

Zicea o fată cândva: „În jurnalul oricărei fete trebuie să fie vorba despre un el” . Ei bine, şi în jurnalul meu este vorba despre un el, numai că nu îl cunosc. Nu l-am găsit şi am început să mă îndoiesc de faptul că îl voi găsi vreodată.

Ştii ... ( da, am observat şi eu că am un tic cu cuvântul ştii ) la câte pretenţii am eu nu cred că voi da de el vreodată. Cerinţele mele sunt prea aproape de perfecţiune iar pefecţiunea nu există.

Iarăşi trec printr-o criză dinaia ... în fine. Nu ştiu.

Unde îl pot găsi ? Spune-mi. De-ar exista o maşină căreia să-i dau comenzi iar tipul să iasă exact cum vreau eu, ooh, ar fi perfect ! Numai că nu există şi nici nu ştiu de va exista ...

Sau să fie un număr de telefon la care suni şi dai comandă, ca la pizza :

„Unul înalt, brunet, cu ochii albaştrii vă rog !”

Sau mă rog, nu contează culoarea ochilor şi a părului ( numai să nu fie roşcat, nu mă dau în vânt după ei ) atâta timp cât mă face să râd. Asta apreciez eu la o persoană, să aibă umor, să ştie de glumă şi să fie în stare să ma facă să râd şi să facă haz de sine însuşi.

Mereu am impresia că cer prea multe. Dar aşa sunt eu. Vreau să mi se dea totul de-a gata. Că tot veni vorba, cine n-ar vrea ?

Hum, cu cine vorbesc ? Cu mine însumi, ca de obicei. Eu mă ascult, eu mă aud.

Ce final jalnic.