Un întreg pachet de ţigări risipit. În curând se zăreşte fundul cutiei de cafea. Ceaşca cea nouă de cafea încă zace pe asfaltul din faţa balconului, făcută cioburi. Cine să le culeagă ? Sticla de vodcă nu mai are nimic pe fund. Jumătatea de pat e tot goală.
Pozele de vara trecută, de la mare, tot pe perete se găsesc. Nuanţele calde ale soarelui la asfinţit au devenit acum gri.Încă se vede în colţ tentativa de a rupe amintirile odată frumoase, acum dureroase. Însă lacrimile şi regretul au impiedicat dispariţia lor şi nu le-a dat voie să se şteargă din minte.
Penele încă zboară prin aer iar perna răpusă zace aruncată într-un colţ al camerei. Mirosea prea tare a el. N-a mai putut suporta.
Trage de aşternuturi şi le aruncă în toate direcţiile. Patul rămâne gol, deprimant de gol. Salteaua e prea rece iar arcurile îi intră în carne, simte cum frigul pătrunde în casă pe fereastra deschisă deşi afară e vară.
Priveşte într-un ciob cu oglindă cum se transformă încet într-un monstru şi nu ştie cum să împiedice asta. Totul o răneşte, totul îi aminteşte. Haine, perini, scaune, cărţi, caiete, poze, toate zboară, toate dispar, toate ard, toate deranjează. De-ar putea să dea reboot propriei memorii, să şteargă toate detaliile deranjante ! De-ar fi fost altfel, de-ar fi avut destinul în propriile mâini ...
Întinde palma şi o pana îi cade în ea. Suflă şi o priveşte cum zboară. Simte cum îi cresc aripi, noi puteri. Fuge pe balcon, îşi ia avânt şi sare. Zboară. Aerul se prelinge dureros peste trupul ei ce nu a fost modelat pentru a zbura, dar zboară. Asfaltul doare când cazi, dar a meritat, a zburat. Şi pana cade lângă ea şi se murdăreşte cu roşul propriului păcat ...
scrisă într-un moment de maximă şi genială inspiraţie.
